Filed under: Cogiting, Mindennapi chestioare | Tag-uri: mad, repair, time, verbal incontinence
Tegnap leállt a karórám összes mutatója. Amúgy sem remekelek időérzék szempontjából, de nélküle el vagyok veszve. Kiskoromtól pontosságra neveltek, de az egyetem alatt valamikor rájöttem, hogy a pontosság nem abban áll, hogy eszeveszett idegességgel szaladok, hogy elérjek mindenüvé. Onnantól kezdve nem a bátyám volt az, aki után az egész család várt, ha közös program volt kilátásban. És úgyis elérünk és pontosak leszünk.
De ennek egyik alapfeltétele, hogy pontosan tudjam mennyi időre van szükségem és le tudjam ellenőrizni. Nem szeretek a telefonom után kotorászni zsáknyi női táskám mélyén. Rendszerint nem tudom, hányadika van, de odaérek ahova kell, amikor kell. Mikor megy a kicsi karórám. Most a bioritmusom rapszodikus változásaira kell bíznom magam, miközben tanácsadóm a javítónál van.
*
Ieri mi s-a oprit ceasul. Mare tragedie. Nu aş suporta un ceas de bucătărie sau de perete. Nu stau nici într-o sală de clasă, nici într-un birou. Mă enervează să mă verific cu ajutoul celularului, pe care îl caut îndelungat prin poşetă.
Nu mai sunt obsedata timpului şi a punctualităţii, deşi aşa am fost crescută. Dar la un moment dat, în timpul facultăţii mi-am dat seama că nu e nevoie să mă stresez, ca să ajung la timp undeva.
E de ajuns să ştiu de cât timp am nevoie, ca să ajung la fix. Din păcate asta presupune să mă verific din când în când în drum spre locul de întâlnire (cu colegi, prieteni, profi…) Pentru asta am nevoie de ceasul meu. Din moment ce lipseşte, se poate întâmpla orice.
Nu suport să mă grăbească cineva. Probabil, deoarece aşa făceau părinţii mei în copilărie. Îmi e de ajuns sfatnicul meu cu trei arătători. Dar de când l-am dus la reparat trebuie să mă descurc cu bioritmul meu preaschimbător. La fel şi cunoştinţele mele, dacă vrea să mă vadă.
