BiLinGual B(L)oGi

Hétfőn eljöttem Lisszabonból és nem emlékszem, mikor esett még ilyen nehezemre elhagyni egy “idegen” várost, ahova nem köt család vagy közeli barát. Az egy hét napsütés és nevetés után már csak magától értetődő volt, hogy mikor Pesten leszállt a repülőgép villámok és zuhogó eső fogadott. Már-már úgy hangzik mint egy rosszul megrendezett film, ahol minden érzelmi moccanásra rádupláznak. Azóta már megálltam Váradon és Kolozsváron és úgy tűnik következő héten másfele utazom. Ettől a gondolattól egészen kicsire zsugorodott a gyomrom. Félek, hogy a portugál napsütésből nem marad más mint az a pici azulejo-csempe, amit onnan hoztam.

*

Luni trebuia să părăsesc Lisabona, un oraş unde nu aveam familie sau prieteni apropiaţi când l-am vizitat şi totuşi mi-a fost foarte greu să plec. După o săptămână de râs şi de vreme frumoasă era de înţeles că în Budapesta m-a primit o ploaie torenţială şi fulgeri când am coborât din avion. Parcă ar fi vorba de un film prost gândit sau prost regizat, în care vremea trebuie să exprimă sentimentele personajului, doar să simţi şi să vezi că chiar îi e rău. Între timp m-am mai oprit la Oradea şi la Cluj, se pare că săptămâna următoare plec din nou. Mă face să mă simt pitic şi să mi se strângă stomacul. Nu vreau să rămân fără soarele portughez şi doar cu un azulejo minuscul adus de acolo.