BiLinGual B(L)oGi

Elizabeth: So what’s wrong with the Blueberry Pie?
Jeremy: There’s nothing wrong with the Blueberry Pie, just people make other choices. You can’t blame the Blueberry Pie, it’s just… no one wants it.
Elizabeth: Wait! I want a piece.

*

Kicsit belefeledkeztem Wong Kar-Wai első angol nyelvű filmjébe, a My Blueberry Nights-ba (Áfonyás éjszakáim). Beleszerettem a hangulatába, miközben folyamatosan ismételve mormoltam a film hibáit: túl van beszélve (persze, hisz a nyugati világra kellett adaptálni a filmjeit), elrontott road-movie, boldog befejezősédes szerelmes film, ami alatt negyedóránként sírva lehet fakadni (nem vagyok terhes, legfeljebb érzékenyebb időszakomat élem), ráadásul újrahasznosítja a kialakított sémáin túl még a Szerelemre hangolva zenéjét is. És zavarnak a sztárok (persze, amikorvizsgára készültem Wong Kar Wai filmjeiből az zavart, hogy sokszor nem tudtam megkülönböztetni a szereplőket).

Semmi újdonság a régebbi filmjeihez képest, csak éppen a fotelemhez láncol és belefeledkezem a képeibe. Kicsit úgy érzem magam, miközben nézem, mintha egy nagy bársonypokrócba csavartak volna és fahéjas forrócsokit szürcsölnék egy szelet finom süti mellé. (Na, ennek a képnek viszont lehet valami köze a véget nem érő fogyókúrához. )

*

M-am lăsat sedusă de ultimul film al lui Wong Kar Wai, primul în limba engleză. M-am îndrăgostit din nou de atmosfera filmelor sale, în timp ce-mi repetam greşelile, ca să nu am o opinie prea bună: se vorbeşte prea mult pentru un film al acestui regizor (problema eternă când un regizor asiatic se apucă să facă filme în occident), nu respectă regulile unui road-movie clasic, este un film de iubire cu happy end care mă face să plâng prea des (şi chiar n-am probleme cu hormonii, poate am ajuns într-o perioadă mai sensibilă), reciclează toate şemele folosite în filmele anterioare, ba chiar şi muzica filmului In the Mood for Love. Apoi mă enervează că sunt atâtea vedete (când dădeam examen din filmele lui Kar Wai mă enerva că nu pot să deosebesc actorii săi asiatici).

De fapt nimic nou faţă de ceea ce a făcut până acum, doar că reuşeşte să rămân în fotoliu holbându-mă la imaginile frumoase, fără să mai caut gafe. Îmi dă senzaţia că stau acoperită cu o pătură caldă de catifea, beau o ceaşcă de ciocolată caldă cu scorţişoară şi mânânc prăjitură – tot cu ciocolată. (Aici mă influenţează cele 5 săptămâni de regim ).